Pe urmele ortodoxiei în estul și nordul Ungariei

Asociația Culturală Română din Seghedin a organizat o excursie în zonele de est și de nord ale Ungariei, unde obiectivul principal a fost vizitarea și cunoașterea urmelor ortodoxiei pe aceste meleaguri. Micul grup de excursioniști a pornit la drum la ultimul sfârșit de săptămână din luna noiembrie. Prima zi, sâmbătă s-au oprit la Jaca, unde cu ajutorul și explicațiile părintelui protopop Cosmin Pop au vizitat una dintre cele mai vechi locașe de cult românești din Ungaria, cea construită în anul 1791 la Jaca. În aceeași zi a mai avut loc o excursie în natură și un popas la biserica ortodoxă de la Tokaj, interiorul căreia la ora actuală se află în plină restaurare. A doua zi, duminică grupul românilor din Seghedin a vizitat una dintre cele mai impresionante biserici ortodoxe din Ungaria, aflată la Miskolc, unde alături de credincioșii localnici, a participat și la Sfânta Liturghie oficiată de părintele paroh Krank József. La Miskolc, într-una dintre familiile macedoromâne, întemeietoare a bisericii, s-a născut Sfântul Andrei Șaguna, primul mitropolit român al Transilvaniei. Ca semn al respectului față de oaspeți în timpul Liturghiei au răsunat și echtenii în limba română, iar după slujbă, oaspeții de la Seghedin au fost invitați la o agapă frățească, alături de credincioșii localnici.