Proiectul Timișoara Capitala Culturală a Europei 2023 a atras ca un magnet vizitatorii iubitori de cultură exigentă în orașul de pe malul Begăi. Printre care mai de care atractive programe din cele mai diverse ramuri ale artei s-a distins fără doar și poate Expoziția Brâncuși: surse românești și perspective universale. Un proiect artistic poate niciodată nu a stârnit atât de mare interes și nu a mișcat atâta lume în rândul românilor din Ungaria, ca acesta.



Printre numeroșii vizitatori ai expoziției s-a aflat și un mic grup al membrilor Asociației Culturale Române din Seghedin, care a organizat o excursie de două zile la Timișoara la primul sfârșit de săptămână a lunii decembrie. Românii din Seghedin au vizitat Muzeul Național de Artă din Timișoara pe 2 decembrie, sâmbătă, unde pe lângă Expoziția Brâncuși au parcurs toate galeriile instituției, admirând tablourile unor pictori români ca Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Ștefan Luchian, Nicolae Tonitza sau vreo cinci săli rezervate picturilor inconfundabile ale lui Corneliu Baba. Vizitarea Expoziției Brâncuși și a celorlalte galerii nu s-ar fi putut realiza fără ajutorul de preț al Fundației Art Encounters, unul dintre organizatorii expoziției. După acest răsfăț de artă plastică românească grupul din Seghedin s-a lăsat copleșit de atmosfera târgului de Crăciun din centrul Timișoarei, iar duminică înainte de masă, alături de sute de creștini ortodocși localnici, a participat la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană.